0 — început
Ioana
un loc construit pe 18.10.2024
664 zile
18 octombrie 2024
Universul nu anunță nimic. Nu se face liniște, nu se schimbă lumina, nu-ți spune nimeni că ziua asta o să conteze.
Pe 18 octombrie 2024 eram doi oameni care mergeau în direcții diferite și care, din motive pe care nu le va explica nimeni niciodată, s-au apropiat suficient cât să se vadă.
Nu-mi amintesc ce purtai. Îmi amintesc că am mai zis ceva, orice, doar ca să nu pleci încă.
18 = 9 + 9. Pe atunci nu însemna nimic.
Au trecut
20
de zile între a te cunoaște și a te alege.
7 noiembrie 2024
VII · XI · XXIV
Douăzeci de zile. Atât a durat drumul de la „cine ești” la „rămâi”.
Din 7 noiembrie 2024 nu am mai fost două corpuri care trec unul pe lângă altul. Am devenit un sistem: doi care se rotesc unul în jurul celuilalt și cad, permanent, unul spre celălalt, fără să se atingă niciodată complet. Există un cuvânt științific pentru ce facem noi. Se numește orbită.
Ușurare. Nu bucurie — ușurare. De parcă îmi ținusem respirația din 18 octombrie.
O cometă nu părăsește sistemul. Se duce departe, atât de departe încât pare că a dispărut — și apoi se întoarce. Nu e slăbiciune. Ăsta e drumul ei.
atinge fiecare orbită · 0 din 9
Fiecare cerc e o dată în care am plecat. Și una în care m-am întors.
unește-le
trage-le · întoarce-le · ține apăsat ca să vezi mai bine
Ioana,
Nu știu să spun lucrurile astea cu voce tare. De asta le-am construit.
Pe 18 octombrie 2024 nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Ăsta e lucrul ciudat cu începuturile — nu le recunoști cât timp sunt începuturi. Le recunoști mult mai târziu, când te uiți înapoi și îți dai seama că acolo s-a rupt viața mea în două.
Douăzeci de zile mai târziu am încetat să mai fim doi oameni care se cunosc.
De atunci am numărat de nouă ori. Nu mă prefac că toate au fost frumoase. Au fost seri în care am spus lucruri pe care nu le gândeam, și dimineți în care nu știam dacă mai e cineva de partea cealaltă.
Cea mai grea a fost aia în care am zis amândoi că de data asta chiar s-a terminat — și am crezut. Am stat treaz toată noaptea încercând să-mi fac în cap un plan de viață în care nu ești tu. Nu mi-a ieșit niciunul.
Dar nouă e un număr bun. Nouă înseamnă că de nouă ori am avut ocazia să plec definitiv și de nouă ori am ales să nu o fac. Și tu la fel. Oamenii cred că dragostea se vede în prima zi. Eu cred că se vede în a noua întoarcere.
Avem o pânză pe care ne-am pus mâinile. A ta roșie, a mea albastră, și între degete câțiva milimetri pe care nu i-am închis niciodată de tot. Am scris dedesubt VII.XI.XXIV, cu cifre romane, ca și cum am fi știut de pe atunci că o să avem nevoie de dovezi.
Nu-ți promit că o să fie ușor. Am dovada că nu e.
Îți promit doar atât: dacă mai e o dată, tot eu o să fiu cel care se întoarce.
Am rescris rândul ăsta de unsprezece ori. Douăzeci. Le-am numărat pe calendar, ca un copil. Nu am spus nimănui despre noaptea aia. Nici ție. Vopseaua nu s-a mai luat de pe mâna mea trei zile. Asta nu e o promisiune. E o constatare.
P.S. — 7, 7 și 7. Verifică.
Dacă ar fi să o luăm de la capăt,
de la 18 octombrie 2024,
cu tot ce știu acum —
te-aș alege din nou.
Nouă puncte. Unul în fiecare capitol.
Erau acolo de la început. Câte unul pentru fiecare dată în care ne-am întors.
Ioana
făcut de Mario, pentru Ioana